Teribilul gest, în urma căruia femeia a murit aproape instantaneu, s-a petrecut într-un bloc din cartierul Dumbrava Nord. Vecinii spun că femeia, pe nume Annamaria R., ar fi avut probleme psihice, fiind şi pensionată pe caz de boală din această cauză. Ea şi-ar fi motivat gestul într-un bilet lăsat familiei, cu mesajul: „Nu mai ştiu ce să fac şi gata!“.
O femeie de 42 de ani din Zalău şi-a luat viaţa sâmbătă, înţepându-se de trei ori cu un cuţit în gât, în zona jugularei. Incredibilul gest s-a petrecut în baia apartamentului în care locuia, într-un bloc din cartierul Dumbrava Nord.
Descoperită într-o baltă de sânge
Vecinii spun că femeia era singură acasă în momentul respectiv, atât soţul ei, Janos, cât şi băiatul, aflându-se la serviciu. Cel care a descoperit-o, într-o baltă de sânge, a fost chiar soţul femeii, care i-a alertat imediat pe medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Echipajul medical, ajuns la faţa locului, n-a putut decât să constate decesul. Acolo au ajuns şi poliţiştii din Zalău, care imediat au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragicul incident. „Deocamdată, colegii fac cercetări pentru a stabili cauzele morţii şi împrejurările în care s-a produs aceasta. Nu putem spune deocamdată nimic până nu primim raportul de la medicul legist“, a declarat Mariana Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
„S-a plâns că o dor toate“
„Încă nu ne-am revenit din şoc. Parcă şi acum o vedem prin apartamentul nostru, cum tot venea în vizită“, spun, şocaţi, soţii Hălmăgean, care locuiesc pe aceeaşi scară cu familia femeii. Aceştia povestesc că Annamaria R. a fost la ei în vizită vineri, cu o zi înainte de producerea tragediei. „S-a plâns că o dor toate. Că i-a apărut o umflătură pe spate, că o doare o parte a capului şi că o simte cam amo