Familia Fiterman din Iaşi, care investeşte în industria de medicamente şi în servicii medicale private, unde deţine producătorul Fiterman Pharma, spitalul şi clinica Arcadia, a investit până acum peste 20 mil. euro în aceste proiecte, dar are în vedere continuarea investiţiilor şi primul proiect pe agendă îl reprezintă mutarea fabricii care necesită un buget de 5 mil. euro.
"Părinţii mei au decis să investească în România, la începutul anilor '90, din dorinţa de a realiza şi aici ceea ce au văzut că funcţionează în alte ţări. Începutul a fost dificil, cum se întâmplă deseori, dar din fiecare experienţă am avut lucruri de învăţat. Ce m-a atras cel mai mult a fost sfera serviciilor medicale", a spus Dan Fiterman, 30 de ani, acţionar al Fiterman Pharma şi al Arcadia Medical Center.
Cât câştigă familia Fiterman din afacerile din sănătate
Cele două businessuri au cumulat anul trecut o cifră de afaceri de peste 6,6 mil. euro, potrivit datelor companiei, şi ambele au avut profit. Astfel, Arcadia Medical Center a avut un profit net de 0,5 mil. lei (0,1 mil. euro), la afaceri de 5,3 mil. lei (1,3 mil. euro), în timp ce Fiterman Pharma a avut un câştig de 3,6 mil. lei (0,8 mil. euro), la afaceri de 23 mil. lei (5,4 mil. euro), conform datelor de la Registrul Comerţului.
Pentru acest an, compania estimează o cifră de afaceri de 3,5 mil. euro la nivelul spitalului care a devenit operaţional în iunie 2010. Nu sunt disponibile informaţii legate de bugetele celorlalte companii.
Arcadia Hospital a necesitat investiţii de 20 mil. euro şi se numără printre cele mai mari spitale private din ţară, având 220 de paturi. Pe lângă familia Fiterman acţionari ai spitalului mai sunt medicii Dragoş Negru şi Mihai Rotar.
Pe piaţa serviciilor medicale private, investiţia derulată la Iaşi se numără printre cele mai mari din afara Capitalei şi ar put