Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audienţele de toamnă se umflă-n pene

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

Lansarea noilor grile de programe în luna septembrie, dar şi scandalurile de pe scena politică au readus oamenii în faţa micului ecran. Televiziunile româneşti au prins viaţă la început de sezon autumnal. Legea pensiilor, arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu şi cazul Mădălina Manole au fost subiecte fierbinţi la TV.

Comparativ cu luna august, în septembrie mai toate televiziunile au mers pe un trend ascendent. Creşterea este naturală pentru că s-a dus vremea concediilor, iar românii petrec mai mult timp în faţa televizoarelor. Liderul audienţelor rămâne Pro TV, care a fost urmărit luna trecută de aproximativ 297.000 de persoane, în medie, pe minut la nivel urban.

Citiţi şi:

Reţinerea lui Vîntu a crescut audienţa Realităţii TV

La o distanţă de 100.000 de telespectatori se află Antena 1. Deşi este mult în urma veşnicului său competitor, Antena 1 a avut o creştere cu mai bine de 10% a numărului de telespectatori în mediul urban. La această evoluţie a contribuit şi lansarea noii telenovele „Narcisa Sălbatică", la 20 septembrie, dar şi revenirea în grila de toamnă a emisiunii „Acces Direct", cu Simona Gherghe, în care s-a dezbătut sinuciderea Mădălinei Manole.

Antena 3, creştere-record

Realitatea TV şi-a consolidat poziţia a treia cu 137.000 de telespectatori, în medie, pe minut, însă a avut o creştere modestă faţă de luna august. În schimb, Antena 3, televiziunea de ştiri concurentă, a avut o creştere-record de 22%.

Arestarea mogulului Sorin Ovidiu Vîntu, dar şi scandalul despre fraudarea votului în ceea ce priveşte Legea pensiilor au atras mulţi privitori în faţa televiziunilor de ştiri.

O creştere importantă a avut-o şi Prima TV. Postul a beneficiat în luna septembrie de o medie de 76.000 de telespectatori pe minut, la nivel urban. Revenirea „Cârcotaşilor", dar şi a emisiunilor tip reality show, care au deve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Cer, începând de mâine, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale

News.ro acum 23 minute
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei institu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum 58 minute
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum o ora
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°