Chiar dacă în zonă sunt prezenţi şi poliţiştii rutieri, la orele de vârf blocajele sunt iminente. Edilii promit că vor finaliza lucrările până la finele săptămânii.
Şoferi, ocoliţi zona centrală a municipiului! Până la sfârşitul acestei săptămâni, Bulevardul Republicii, pe tronsonul de drum cuprins între Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul şi Oficiul Poştal numărul 1, a devenit aproape impracticabil. Din cauza lucrărilor de decopertare şi asfaltare a carosabilului, traficul rutier este un coşmar.
Pe o distanţă de nici doi kilometri se circulă bară la bară, iar parcurgerea tronsonului aflat în lucru ajunge la o jumătate de oră. „Mai bine o iei pe jos, decât să-ţi conduci propria maşină sau să te afli în autobuz. Cel mai bine era dacă lucrau în timpul nopţii, atunci când nu e nicio maşina pe stradă. Aşa, la orele de vârf, dimineaţa şi după-amiaza, când ies oamenii de la muncă, te umpli de nervi", a spus Mihăi Ghiţă, şofer de taxi.
Rute ocolitoare
Chiar dacă în zonă sunt prezenţi poliţişti rutieri, se produc adesea blocaje în trafic. „Avem agenţi pentru fluidizarea traficului rutier în zona centrală. Pentru că este vorba despre o zonă intens circulată, traficul este dirijat şi pe culoarea roşie a semaforului, iar conducătorii auto trebuie să respecte semnalele agenţilor de circulaţie", ne-a declarat Ştefan Crivăţ, şeful Poliţiei Rutiere Prahova.
Lucrările de reabilitare a carosabilului se vor finaliza abia la sfârşitul acestei săptămâni, atenţionează reprezentanţii Primăriei Ploieşti. Pentru a evita zona aflată în reparaţii, conducătorii auto pot circula pe străzile: Bulevardul Republicii - Gheorghe Doja- George Coşbuc - Ştefan Greceanu-Democraţiei, cu ieşire în Bulevardul Bucureşti, sau pe străzile Mărăşeşti-Maramureş-Bulevardul Independenţei.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos
@N_P