Pensionarii alexăndreni s-au întrecut azi dimineaţă la crossul organizat de Consiliul Judeţean Teleorman, în cadrul celei de-a X-a ediţii a competiţiei „ Tinereţe fără bătrâneţe”.
Cei aproximativ 50 de pensionari au dat ture în parcul central şi au demonstrat că vârsta nu este un impediment pentru o condiţie fizică de invidiat.
Primii care au luat startul în cross au fost şapte pensionari cu vârste de peste 70 de ani, clienţi nelipsiţi de la această competiţie în ultimii cinci ani. Cel mai bătrîn alergător a fost Ion Zopotilă de 80 de ani. Bâtrînul a câştigat în ultimii doi ani , locul I la cross, dar de data aceasta a ieşit pe locul II. „ Am tras cât am putut şi nu mi-am dat seama că era cineva foarte aproape în urma mea. Am alergat ca şi cum aş fi furat pepenii din curtea cuiva şi fugeam de frică să nu mă prindă” a spus glumind octogenarul. Ion Zopotilă spune că munca de zi cu zi i-a menţinut condiţia fizică : „ Am fost tractorist şi am muncit toată viaţa mea agricultură.Nici acum nu mă las. Nu stau toată ziua, merg la ţară, la mine la Spătărei şi muncesc 12 ore pe zi. Ăsta e secretul meu.” Pensionarul care va împlini peste două săptămâni 80 de ani se laudă cu condiţia fizică de invidiat : „ Eu nu mă las la ăştia de 60 de ani. Nu am fumat, nu am băut, am trăit sănătos şi de aceea mă menţin. Vin şi la anu.” Ion Zopotilă spune că a avut o viaţă liniştită cu soţia lui, de 74 de ani , are un fiu şi o familie fericită. „ Pe lângă muncă, şi liniştea sufletească m-a făcut să rămân sănătos” a mai spus octogenarul.
Câştigătorul crosului la categoria de vârstă pe peste 70 de ani a fost Gheorghe Olteanu , un fost funcţionar de 76 de ani. „ La mine, condiţia fizică e ereditară. Aşa au fost ai mei. Nu am pierdut nopţile, am mâncat, m-am odihnit şi am muncit” ne-a spus bătrânul.
La crossul de azi dimineaţă, nici pensionarele nu s-au lăsat mai prejos. Locul I