Aurică Ţicleanu, tehnicianul demis de la Universitatea Craiova şi înlocuit cu Victor Piţurcă, este de părere că la rezultatele de acum s-ar fi ajuns oricum, deoarece echipa s-a pregătit exemplar în vară şi a avut parte doar de ghinion, în primele etape.
Cu Ţicleanu antrenor, Universitatea Craiova a obţinut trei puncte în primele cinci etape, după remize cu CFR Cluj, FC Timişoara şi Astra, de la venirea lui Piţurcă echipa mai acumulând 10 puncte, dintre care şapte în ultimele trei etape.
Iliev, fundaşul golgheter al Craiovei, va sta cu FC Braşov
„Era normal ca Universitatea să nu se mai oprească din victorii. A fost mereu aproape de victorie în meciurile de până acum, cu excepţia a două jocuri: cel cu Victoria Brăneşti şi cel cu Pandurii. Atunci când joci, nu se poate să nu vină şi victoriile, chiar dacă în unul sau două meciuri ai avut ghinion. Echipa vrea şi poate. Sunt nişte lucruri normale. Fotbalistii s-au pregătit bine şi au jucat bine. Să nu uităm că e cea mai tânără echipă din divizie“, a spus Ţicleanu la Sport Total FM.
Universitatea Craiova ocupă în prezent locul nouă în clasament, cu 13 puncte.