Persoanele fizice autorizate care au şi carte de muncă sunt scutite de plata contribuţiilor sociale, conform noii legi a pensiilor. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Sarabanda modificărilor legislative la contribuţiile sociale datorate de persoanele care au venituri din activităţi independente pare fără sfârşit.
După ce, în ultimele trei luni, guvernul a făcut modificări peste modificări pentru a-i "captura" în mrejele sistemului pe toţi cei care au venituri profesionale, noua lege a pensiilor anulează obligaţia de plată a contribuţiilor sociale pentru persoane fizice autorizate (PFA) care sunt, totodată, salariate, scrie revista "Capital".
În mod surprinzător, noua lege acordă scutire pentru PFA care au şi carte de muncă, deşi în legislaţia aprobată de guvern în vară se precizează că toţi cei care au, pe lângă venituri de natură salarială, şi "venituri de natură profesională cu caracter de regularitate datorează contribuţiile individuale şi pentru acestea".
Cine şi ce mai aplică
Noua lege a pensiilor care, de altfel, e creaţia aceluiaşi guvern care a emis celelalte două acte normative (OUG 58 şi OUG 82) referitoare la contribuţiile PFA, instituie o scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale similară celei aflate în actuala Lege a pensiilor nr. 19 din 2000 şi care a funcţionat până la apariţia ordonanţelor de urgenţă.
Scutirea din Legea 19/2000 nu a fost abrogată explicit prin vreo precizare în aceste ordonanţe, ci implicit, aşa cum se va întâmpla şi când va intra în vigoare noua lege a pensiilor.
În cazul în care Legea pensiilor va fi publicată în Monitorul Oficiale în această formă, se va acorda scutirea pentru PFA care sunt şi angajate cu carte de muncă, prevalând principiul juridic potrivit căruia se aplică modificarea cea mai recentă", explică Emilia Dragu, partener TaxHouse. @