Scriam acum vreo 3 luni ca nu m-ar mira ca economiile vulnerabilizate de criza sa se orienteze cu imprumuturile spre China, dinspre FMI. Nu spun ca asta e in mod necesar un lucru bun, ci ca nu e de mirare ca el se petrece. FMI cere in schimbul banilor aplicarea unor masuri destul de dificile din punct de vedere social, in timp ce banii chinezilor vin tot la dobanzi mici dar fara constrangeri de politici fiscale. Citesc in WSJ ca premierul chinez a descalecat in Grecia, asigurandu-i pe localnici ca le va cumpara in continuare eurobondurile. Interesele Chinei in Grecia sunt mari si tin in primul rand de sectorul de shipping, scrie Dan Popa pe blogul sau.
La o scurta privire in urma, iau nota de faptul ca pana acum China a acordat in acest an urmatoarele imprumuturi:
- 6 miliarde de dolari Rusiei, in schimbul cresterii livrarilor de carbune
- 1 miliard de dolari Ucrainei, pentru constructia unei autostrazi
- 1 miliard de dolari Moldovei
- 1 miliard de dolari Iranului
- 1 miliard de dolari Belarusului
- 10 miliarde de dolari tarilor africane
Si astea sunt doar cele care imi vin acum in minte, pe langa investitiile de zeci de miliarde in sectoarele petroliere din America de Sud sau din alte piete.
In SUA, din fiecare dolar pe care administratia Obama il cheltuieste in 2010, peste 30 de centi sunt imprumutati iar o mare parte din imprumut vine din China. Comparata cu situatia americanilor, cea a chinezilor este infinit mai relaxata, desi politica lor monetara este supersofisticata. Chinezii nu imprumuta ci economisesc si o fac cu o daruire asemanatoare aceleia cu care americanii cheltuiesc. Un chinez obisnuit isi pune 40 la suta din salariu intr-un cont din banca, in timp ce un american obisnuit economiseste cel mult trei procente.
Pe plan international, oficialii respon