Sfatul psihologilor este să vă redescoperiţi pasiunile uitate şi să puneţi mai mult accent pe relaţia de cuplu.

Plecarea copiilor de acasă reprezintă un şoc pentru mulţi dintre părinţi. Cu atât mai mult dacă ţara în care s-au născut se numeşte România. Spre deosebire de cultura americană, care încurajează independenţa tinerilor, începând de la vârsta majoratului, părinţii români s-au obişnuit să facă totul pentru copiii lor: să le găsească slujbe, să le cumpere casă, să aibă grijă de nepoţi.

„Să îşi trăiască viaţa cum vrea"

Mariana Tudorică (52 de ani) îşi aduce aminte că a plâns două săptămâni şi două zile după ce fiul ei a anunţat-o că se mută de acasă pentru a locui cu iubita lui în chirie. Colegele şi amicele încercau să îi aline suferinţa, dar în cele din urmă nu reuşeau decât să îi pună sare pe rană. „Nimeni nu era de acord cu ce a făcut şi toţi îmi spuneau că a procedat prost, cât timp noi avem destul spaţiu în casă", povesteşte femeia. Până la urmă n-a mai ţinut cont de spusele altora şi s-a împăcat cu gândul plecării fiului său. „M-am decis să îl las să îşi trăiască viaţa cum vrea. Ţin prea mult la el ca să îl fac să sufere. Dacă el crede că aşa îi e mai bine, îl las să fie fericit. Şi generaţia noastră a plecat de acasă. Pe mine traiul alături de socri m-ar fi omorât, având în vedere concepţiile lor învechite", spune ea.

Două slujbe şi un masterat

Ca să îşi umple timpul pe care altădată îl petrecea alături de fiul său, şi-a luat a doua slujbă, s-a înscris la masterat, iar în weekend-uri merge la ţară. „Săptămânile trec foarte repede. Acum nici nu mai am timp să mă gândesc. Sunt moartă de oboseală", zice Mariana.

Acest pas în viaţă este foarte sensibil, atât pentru părinte, cât şi pentru copil. „Este momentul în care părinţii simt că îşi pierd copiii şi apar frecvent perioadele de şantaj emoţional. Este însă o mare iluzie s