Iulia Diaconu• Sfarsit de saptamana agitat la Tribunalul Iasi: judecatorii au dispus arestarea a sapte membri ai uneia dintre cele mai mari retele de trafic de persoane din regiunea Moldovei, anihilata de procurori in anul 2010 • "A fost o actiune de amploare, finalizata cu emiterea mandatelor de arestare preventiva pentru 29 de zile, la Tribunalul Iasi. Este vorba despre o retea care actiona pe filiera Spania, Anglia", a declarat procurorul Iulia Diaconu
Asculta stirea
Sambata seara, judecatorii de la Tribunalul Iasi au dispus arestarea a sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane. Este cel mai mare dosar de trafic de persoane instrumentat de procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi (DIICOT), in anul 2010. Numarul fetelor care au fost obligate sa se prostitueze in folosul gruparii este, de asemenea, foarte mare. O parte dintre traficanti sunt inca in libertate, aflandu-se in strainatate in momentul perchezitiilor si retinerilor facute in cursul zilei de vineri. Astfel, judecatorii au dispus arestarea preventiva a iesencei Maria Magdalena Postelnicu, fosta Tarcan, si a Verginiei Postelnicu, cumnata primei mentionate. De asemenea, au mai primit mandat de arestare preventiva: Diana Hutupasu, Elena Hutupasu, Claudiu Hutupasu, Daniel Vornicu, Anca Catalina Apostol. Tulceanul Ionel Silvestru este considerat liderul acestei retele, insa, pana in prezent, nu a fost prins de oamenii legii. "A fost o actiune de amploare, finalizata cu emiterea mandatelor de arestare preventiva pentru 29 de zile, la Tribunalul Iasi. Este vorba despre o retea care actiona pe filiera Spania, Anglia. Sub pretextul oferirii unui loc de munca bine platit, victimele erau transportate si cazate in tarile mentionate, in scopul exploatarii sexuale. Printre victime se afla si minore. Suspectii sunt c