Doar două linkuri puse cap la cap, atît am a vă prezenta.
Mai întîi, un material senzaţional în Der Spiegel pe care-l puteţi găsi preluat şi tradus pe presseurop.eu. Articol din care aflăm că a existat un soi de troc unire contra renunţarea la marcă – sau, mai corect spus, nişte documente noi care fac această ipoteză ceva mai plauzibilă.
Tatăl unităţii germane este mânios. Wolfgang Schäuble, ministru de interne pe vremea lui Helmut Kohl şi negociator-şef al tratatului Reunificării, nu are cuvinte suficient de dure pentru a-şi exprima nemulţumirea. El ţine în mână o carte de Peer Steinbrück, fostul şef al SPD. Ce-l enervează pe Schäuble? O mică propoziţie în capitolul doi, ascunsă bine într-un lung studiu asupra “taurului şchiop” european. “Abandonarea mărcii în schimbul unui euro stabil a fost una dintre concesiile care au deschis calea pentru reunificarea Germaniei“.”Nu am făcut niciodată un astfel de târg“, a protestat Schäuble. Steinbrück este totuşi sigur de contrariu. Orice persoană care a fost în contact cu guvernul francez poate confirma cu certitudine, explică el. Hubert Védrine, de exemplu, la vremea respectivă consilier al preşedintelui Mitterand, este convins că preşedintele francez probabil nu ar fi aprobat extinderea Germaniei de Vest dacă germanii nu ar fi cedat asupra uniunii monetare. “Mitterrand nu dorea reunificarea Germaniei fără un avans în integrarea europeană“, explică Védrine. “Iar singurul domeniu în care era posibil să se progreseze era moneda“. (mai mult citiţi aici)
Ironia e că au apărut fragmente din noua carte a lui Stiglitz în care tot Germania e cheia salvării Uniunii Europene. Dar de data asta puţin invers faţă de acum 20 de ani…
Referindu-se la euro, Joseph Stiglitz s afirmat că nevoile diferite ale unor ţări cu nivel ridicat al schimburilor, mai ales Germania, şi situaţia celor cu deficit ridicat precum Irlan
