Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Graţia la ea acasă, la Cupa Mureşul

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 4 octombrie 2010 ·

Frumuseţe, tinereţe, multă graţie, lacrimi de bucurie sau tristeţe şi, în final, premii, cupe, diplome şi multe aplauze. Aşa ar putea fi caracterizată în câteva cuvinte a doua ediţie a Cupei Mureşul la gimnastică ritmică.

40 de gimnaste de la patru cluburi din ţară

Nu atât de populară ca fotbalul sau baschetul, gimnastica ritmică este însă o oază de graţie şi eleganţă într-o lume a sportului dominată de forţă şi uneori, duritate excesivă. Frumos costumate, bine pregătite şi dornice să ducă pe podiumul de premiere tot ce au învăţat în ani de pregătire, aproape 40 de gimnaste de la patru cluburi din ţară şi unul din Ungaria au oferit un spectacol impresionant la Cupa Mureşul. Organizată de Secţia de Gimnastică Ritmică a Liceului cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu-Mureş (profesoare Mihaela Şandor şi Julieta Iordache), competiţia a adus pe covor sportive de la cluburile: CSM Ploieşti, CSU Oradea, CSU Braşov, LPS Târgu-Mureş şi Muzsa Budapest. Excerciţile la minge, planglică, măciuci, coardă şi cerc au fost urmărite cu sufletul la gură de public, iar în final câteva demonstraţii şi festivitatea de premiere au completat spectacolul.

Sprijin din partea sponsorilor

Competiţia a putut fi organizată în condiţii optime cu sprijinul unor firme din Târgu-Mureş: Herlitz România, Anvergo, Darina, Primex Mureş, Lasprom, Mondo Trade, Rotecom, Gitogi, Şcoala de Şoferi Doru Autoactiv, Multidecor, Foto Smiley, Florăria Magnolia, cărora organizatorii de aduc multe mulţumiri.

Întrecere a fost precedată de un cuvânt de deschidere rostit de Angelica Moldovan, reprezentant al ISJ Mureş, în care gimnastele au fost felicitate pentru performanţe.

Sportivele şi-au dat întâlnire la următoarea ediţie a Cupei Mureşul.

Clasament, categoria a IV-a

Individual Compus

1. Illyes Gyorfi Barbara – LPS „Szasz Adalbert” Târgu-Mureş @N_

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / Intervenţii ale pompierilor

News.ro acum 46 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Zelenski: Cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 42 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 10 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 5 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 5 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 4 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°