Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Lt.col. Marian Grigore: „Lupt acolo unde se cere, înving acolo unde lupt!”

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

A luat contact cu arma geniu, imediat după terminarea liceului. În 1982 a plecat să execute stagiul militar, şi a avut şansa de a fi repartizat la Mangalia, nu la o unitate de marină ci la una de geniu. De la 1 iulie 2010 este comandantul celei mai noi unităţi militare, Batalionul 110 Sprijin Logistic.

După ce a terminat stagiul militar a dat examen şi a intrat la Şcoala de Ofiţeri de Geniu de la Râmnicu-Vâlcea, pe care a absolvit-o cu brio.

„Imediat după ce am terminat şcoala de ofiţeri am fost repartizat la Brăila, la UM 01763, actuala Brigadă 10 Geniu, pe vremea aceea regiment. Nu am stat prea mult acasă, ca să zic aşa, pentru că în urma unui curs am fost repartizat la Turnu Măgurele la UM 01750, sora geamănă a unităţii brăilene", ne-a povestit lt.col. Grigore.

Din nou la Brăila

După Revoluţia din Decembrie a revenit la Brăila, tot la UM 01763, unde a ocupat toate funcţiile ierarhice de la comandant de pluton la comandant de companie şi şef de compartiment.

Din anul 2002 a ocupat funcţia de şef de stat major şi o perioadă, cu derogare pe cea de comandant de unitate la Batalionul 72 Pontonieri. Iar de la 1 iulie 2010 este comandantul celei mai noi unităţi militare, Batalionul 110 Sprijin Logistic.

„Este o unitate de care Brigada 10 Geniu şi întreaga oştire aveau nevoie. Sarcina noastră este transportul şi depozitatrea materialelor genistice. Ca să fim mai bine înţeleşi, arma geniu este una care necesită cantităţi importante de materiale. Echipele de specialişti pot arunca un pod de pontoane peste orice curs de apă în timp real. Dar se poate întâmpla ca un alt pod să fie necesar în alt loc. Noi asigurăm tot ce este nevoie ca material, pentru realizarea căilor de acces, de marş, de trecere", ne-a explicat lt.col Marian Grigore.

„Lupt acolo unde se cere"

„Înving acolo unde lupt", îşi continuă crezul după care se ghidează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°