Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Educaţiei: Jos plagiatul, nepotismul şi şpaga de la examene!

Publicat in Adevarul, luni 4 octombrie 2010 ·

Minisitrul Educaţiei, Daniel Funeriu, le-a cerut rectorilor din România să îşi „cureţe“ universităţile. Funeriu a îndemnat conducerile universităţilor să îi dea afară pe plagiatori.

„Cei care cumpără lucrări de licenţă să fie exmatriculaţi, iar profesorii care le produc, să fie daţi afară“, a declarat ministrul Educaţiei, prezent la deschiderea anului la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj. De asemenea, el le-a cerut rectorilor să elimine nepotismul, astfel încât organigramele universităţilor să nu semene cu arborele genealogic.

„Conducerea doctoratelor să fie dată pe competenţă, indiferent de gradul didactic“, a mai spus ministrul, dând exemplul ţărilor din vest, în care un conducător de dostorat trebuie să fie recunoscut de comunitatea academică, pentru activitatea sa ştiinţifică, nu pentru gradul său universitar. „Eliminaţi şpaga de la examene, dar şi cea pentru un loc în cămine şi nu percepeţi taxe nejustificate pentru studenţi“, a mai spus Funeriu la USMAV. „S-a încheiat cu moda doctoratelor pe bandă rulantă. feriţi-vă de mediocritate. Mediocritatea a adus România în stadiul în care este astăzi“, a mai declarat la Cluj ministrul.

El a recomandat şi fuziunea universităţilor din România, pentru a eficientizarea costurilor, dar şi a actului educaţional. El a declarat că va cere crearea unor instumente specialde finanţare pentru universităţile care vor să fuzioneze, ca să nu risipească resursele. "Voi cere crearea unor mecanisme de încurajare şi nu de coerciţie, pentru fuzionarea uninersităţilor", a mai spus Fneriu. Ministrul Educaţiei i-a pus pe participanţi la deschiderea oficială a USAMV să ridice mâna dacă nu sunt de acord ca oamenii aflaţi în conducerile universităţilor să fie şi membri de partid, apoi a cerut presei să-i imortalizeze.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum o ora
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 4 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 3 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Ministerul de Interne: Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitate

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne apreciază, vineri seară, includerea României în Programul Visa Waiver şi reaminteşte că a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice.

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 6 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 4 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Vremea

București
acum

sâm.

3°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/2°
Constanta
acum

sâm.

4°/6°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°