De Ziua Mondială a Educatorilor, mii de dascăli ai României şi-au strigat nemulţumirile în faţa Guvernului. Unul dintre motivele pentru care profesorii au ieşit în stradă aminteşte de Nicolae Ceauşescu.
Este vorba despre desfiinţarea şcolilor. Planul haotic al Puterii de a închide încă 3.000 de şcoli, pe lângă cele 1.300 pe care deja s-a pus lacătul, seamănă cu ,,acţiunea de sistematizare a oraşelor” declanşată de comunişti. Se dărâmau mănăstiri şi biserici-monument istoric pentru că aşa voia tovarăşul iubit sau vreun prim-secretar.
În zilele noastre, fără nici un studiu de impact, se trag obloanele şcolilor. S-a ajuns la situaţia stupidă în care şcoli renovate pe bani grei s-au închis, iar elevii sunt duşi în alte localităţi unde tavanul sălilor de clasă stă să le cadă în cap. Aşa cum pe vremea comuniştilor nu înţelegeam, ca proaspăt pionier, de ce e rău să mergi la biserică, acum nu pricep de ce se închid şcoli. Criza financiară nu este un argument solid. Spiru Haret, prin reforma sa şcolară, a mizat pe ridicarea satelor. El a intuit că educarea poporului din zonele defavorizate înseamnă progres.
În 2010, prin reforma unui domn ministru cu 11 clase neechivalate, mii de copii sunt condamnaţi la incultură. Din păcate, revizorul şcolar Mihai Eminescu este actual şi astăzi. El spunea că ,,şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, când şcoala va fi şcoală, statul stat, omul om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi – ca la nimeni”.
