Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii preuniversitari protestează în locaţii diferite

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 octombrie 2010 ·

200 de dascăli doljeni din învăţământul preuniversitar protestează astăzi la Bucureşti, însă în locaţii diferite, în funcţie de sindicatul la care sunt afiliaţi. Membrii Uniunii Sindicatelor Universitare din Universitatea din Craiova nu se alătură acţiunilor preuniversitarilor, pe care îi acuză de „orgolii personale“.

În timp ce în întreaga lume, pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei, dascălii sunt premiaţi pentru meritele lor şi activitatea depusă în cursul anului şcolar, în România profesorii renunţă la festivităţi. Această zi va fi marcată printr-un miting de protest, deoarece profesorii consideră că sunt obligaţi să trăiască sub pragul sărăciei, după reducerea salariilor cu 25%, din cauza poziţionării angajaţilor din educaţie în zona inferioară a grilei unice de salarizare, dar şi din cauza reducerilor masive de personal. Sindicaliştilor de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) li se vor alătura şi profesorii de la Federaţia „Spiru Haret“.

Sub sloganul „Salvaţi Şcoala Românească“, protestul va începe la ora 11.00 în Piaţa Victoriei, potrivit declaraţiilor liderilor FSLI.

„100 de dascăli doljeni afiliaţi la sindicatul nostru vor merge marţi (astăzi - n.r.) la Bucureşti. Între orele 11.00 şi 12.30, în Piaţa Victoriei se va desfăşura un miting de protest, iar între 12.30 şi 13.30, un marş de protest pe traseul: Piaţa Victoriei - Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Între 13.30 şi 14.00, vom face mitinguri în faţa Ministerelor Muncii şi al Educaţiei, instituţii la care vom depune şi memorii cu revendicările noastre“, a precizat Bogdan Manea, vicepreşedinte FSLI Dolj.

Alţi dascăli vor protesta la Cotroceni

Manifestări de stradă vor fi şi în faţa Palatului Cotroceni, aici protestând profesorii afiliaţi la FEN şi „Spiru Haret“.

„Din Dolj vor pleca două autocare, cu aproximativ 100 de dasc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 23 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 59 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°