Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghiţă are interzis la sex până la finala de la Yokohama

Publicat in Libertatea, marți 5 octombrie 2010 ·

Luptătorul K1 Daniel Ghiţă face sacrificii extreme pentru a câştiga turneul piramidal din Japonia.

Daniel Ghiţă (29 de ani) are interzis la sex până pe 11 decembrie. În acea zi, primul luptător român care s-a calificat într-o gală finală de K1 îl va întâlni pe turcul Gokhan Saki.

La tragerea la sorţi care a avut loc, ieri, la Yokohama (Japonia), Daniel Ghiţă a extras bila cu numărul 2 şi l-a ales drept prim adversar pe Gokhan Saki. “Ghiţă a decis că e mai bine să-şi aleagă el adversarul, decât să aştepte să fie ales”, ne-a declarat, ieri, managerul sportivului nostru, Gabriel Cazan. Acesta a adăugat: “Ghiţă va veni pentru câteva zile în România, după care va pleca în Olanda pentru a pregăti meciurile cu Saki şi, dacă va trece de sportivul turc, va lupta, probabil, cu Alistair Overeem. Dacă îl învinge pe Saki, Ghiţă trebuie să pregătească de acum şi întâlnirea cu Overeem. Asta ca să nu mai vorbim că Daniel ar putea ajunge chiar în finală, unde, în mod normal, ar da de Semmy Schilt”. Fără amor până pe 11 decembrie

Managerul Gabriel Cazan ne-a dezvăluit şi un amănunt picant: “Fiind vorba de o gală extrem de importantă pentru cariera sa, Daniel are interzis la sex până pe 11 decembrie. Abstinenţă totală, altfel nu poţi face performanţă!”.

Tabloul meciurilor

Meciurile care vor avea loc pe 11 decembrie, la Yokohama (Japonia):

Mighty Mo - Peter Aerts,

Semmy Schilt - Kyotaro,

Gokhan Saki - Daniel Ghiţă şi

Alistair Overeem - Tyron Spong.

În cazul în care Ghiţă va trece de Saki, românul îl va întâlni pe învingătorul din jocul Overeem - Spong. Dacă va câştiga şi acest meci, Daniel va disputa finala competiţiei. Toate partidele vor avea loc în aceeaşi zi.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°