Precaritatea vieţii sub comunism ar fi însă incomplet descrisă dacă totul s-ar reduce la indexarea unor forme de absenţă sau prezenţă strict obiectuală. Voi susţine în următoarele pagini teza conform căreia indigenţa materială este doar epifenomenul unei prealabile derive ideologice. Sărăcia cosmologiei comunismului real este ceea ce face cu adevărat insuportabilă penuria materială. Marxism-leninismul a instituit pretutindeni un timp macro-istoric bântuit de monologul partidului unic; pe acest fundal, s-a cristalizat timpul subiectiv, individualizat sau comunitar, compus mereu dintr-o dialectică a compromisului şi a rezistenţei.

Nesocotind acest adevăr, „istoria vieţii cotidiene“ sub comunism cochetează cu reabilitarea anecdoticului şi glorificarea banalităţii. Din păcate, duzine de teze de master sau dizertaţii doctorale pleacă astăzi de la postulatul relativist al nondiscriminării între faptul mărunt de viaţă (care poate merită evocat en passant, în timpul liber sau într-o pauză de recreaţie) şi lucrurile cu adevărat importante. Cei care decantează esenţa de accident ştiu că presiunea modelor trecătoare înclină balanţa cugetului către discursul simplist şi predictibil. Un simptom al acestui comportament este dedramatizarea ideii de totalitarism, prin compararea experienţei comuniste (sovietice, chinezeşti sau româneşti) cu alte experimente politice occidentale („colonialismul sovietic“ fiind uneori asemuit „colonialismului UE“). Rezultă imaginea unui comunism cu faţă umană, în care pasiunea pentru hrană, sex, sport, divertisment şi recreaţie precumpănea în faţa efortului de supravieţuire.

Pe această pantă a craselor trivialităţi apare reacţia de demitologizare a celor care au înfruntat cu adevărat colosul comunist.

Luptătorii din munţi sunt prezentaţi mai curând ca o mână de fanatici. Viaţa şi opera de anahoret a unui Constantin Noica este exped