Iată întrebările pe care şi le-au pus, la început de drum, cu emoţie, cu scepticism, dar şi cu sentimentul unei urgenţe presante, membrii unui grup de lucru reunit sub semnul dialogului, pentru a defini condiţiile în care ar putea fi transferat în România modelul german al economiei sociale de piaţă. Sub egida Fundaţiei „Konrad Adenauer“ şi a Institutului de Studii Populare, în acest grup s-au regăsit profesionişti din cele mai diverse domenii: economişti, fireşte, dar şi istorici, sociologi, politologi, ziarişti, jurişti, filologi animaţi de speranţa că printr-o dezbatere neîngrădită de prejudecăţi sectare vor putea contribui la elaborarea unui proiect societal pentru viitorul României.

Din capul locului, eram cu toţii conştienţi că un model societal nu poate fi mutat ca atare dintr-o ţară în alta, dintr-o epocă în alta. Și atunci, o primă întrebare care s-a ridicat a fost: cine suntem noi, de fapt? Ce înseamnă astăzi a fi român? Aici dialogul a fost marcat de consideraţiile lui Max Weber privitoare la naşterea capitalismului din spiritul protestant, dar şi de eterna opoziţie din cultura română dintre tradiţionalişti şi sincronişti. În acest punct, dialogul nostru s-ar fi putut împotmoli, dar am realizat că de-a lungul istoriei sale de peste 60 de ani însuşi conceptul de economie socială de piaţă a cunoscut interpretări diferite şi aplicaţii practice variate, astfel încât se poate vorbi astăzi de o economie socială de piaţă rigidă, opusă unei economii sociale de piaţă flexibile. Decisiv este, în acest context, ce pondere dobândeşte în aplicarea modelului atributul socială. Aşadar, nu este atât de important cine suntem, ci ce vrem să devenim. Dincolo de aceste considerente de etnopsihologie, rămâne certitudinea că principiile economiei sociale de piaţă se pot constitui într-un cadru adecvat, verificat istoric, pentru îmbinarea creşterii economice cu echitat