Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Când iubeşti, fiecare zi îţi e senină ca infinitul”

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 5 octombrie 2010 ·

Antoaneta Şomodi este una dintre cele mai respectate femei de carieră din Reghin pentru modul în care a ştiut să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în funcţiile pe care le-a avut de-a lungul vieţii atât în învăţământ cât şi în administraţia locală pe vremea când a fost viceprimar al Reghinului.

Un model pentru femeile independente

A fost o alergătoare de cursă lungă care şi-a câştigat încet şi sigur, popularitatea şi dragostea cetăţenilor, ţinând cont de naturaleţea ei, îndrăzneala, talentul şi capacitatea de inovaţie, fiind ani la rând un model de urmat pentru zeci de femei independente ale Reghinului.

La împlinirea a cinci decenii de convieţuire alături de soţul ei Grigore a declarat că secretul este iubirea şi admiraţia care este cea mai puţin egoistă formă a dragostei. ”Răsfoind acum filele vieţi, redescoperim şi lucruri bune şi altele mai puţin bune, dar dacă este iubire, dacă este dragoste peste toate trecem, pentru că suntem datori să rezolvăm împreună şi ce e greu şi ce e uşor. Deşi viaţa e frumoasă la fiecare vârstă dacă m-aţi întrebat care sunt cei mai frumoşi ani din viaţa mea eu spun că cei mai frumoşi au fost ani au fost anii, tinereţii cu sângele fierbinte şi iubirea de foc dar şi după acestă iubire rămâne respectul şi preţuirea pentru cel care ai ales să îţi petreci restul vieţii şi abia după ani buni îţi dai seama dacă a fost într-adevăr iubire, pentru că, continui să îl iubeşti şi fiecare zi îţi e senină ca infinitul”, a declarat Antoaneta Şomodi.

Au trei băieţi şi patru nepoţi

Aceasta îşi aminteşte că a atras-o la soţul ei faptul că o privea languros pe furiş şi chiar dacă se topea după el şi inima îi bătea ca nebuna nu vroia să o arate. “Când am început să o cunosc mai bine mi-am dat seama că nu pot găsi la nicio femeie mai multă sinceritate şi dragoste deplină, am curtat-o patru ani de zile pe soţia m

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 49 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 45 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 30 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°