La noi, s-a înţeles că marketingul e o şmecherie fără reguli.
De curând, am dat un interviu pentru „Evenimentul zilei". Se descoperise un document din care rezulta că, în 1983, pe când eram în Germania, mi s-a propus să lucrez la Europa Liberă. În vederea eventualei mele angajări i se ceruse părerea criticului literar Ion Negoiţescu, pe care nu-l cunoscusem încă personal, dar care se afla, de ceva timp, în Occident. Acestea erau faptele. O colaboratoare a gazetei m-a rugat să le comentez. Interviul a devenit însă epopeic. Am fost întrebat o mulţime de alte lucruri şi am făcut greşeala de a consimţi să răspund. Într-unul dintre pasajele textului a venit vorba (se putea?) şi de Traian Băsescu. În economia ansamblului, pasajul cu pricina ocupa cam 1%. Spuneam că am văzut, la un moment dat, la
CNSAS, o notă a căpitanului de vas Băsescu, care nu incrimina politic pe nimeni şi, deci, nu era o probă de poliţie politică. Mai spuneam că, spre deosebire de ceilalţi doi preşedinţi pe care i-am avut, Traian Băsescu este influenţat de servicii mai ales pe linia simpatiei sale pentru uniforme şi militărie. Spuneam, în sfârşit, şi că am plecat de la Cotroceni când am înţeles că preşedintele nu avea nevoie de consilieri, ci de ordonanţe. Dar, repet, tema şi substanţa propriu-zisă a interviului erau de cu totul altă natură.
Ce a urmat? Mai întâi, s-a publicat un articol despre Ion Negoiţescu, la sfârşitul căruia se anunţa apariţia iminentă a interviului meu. Articolul avea însă următorul titlu: „Andrei Pleşu, «agăţat» în dosarul homosexualului Negoiţescu". O dublă înşelătorie. Mai întâi, conţinutul articolului era legat, preponderent, de Ion Negoiţescu, astfel încât folosirea numelui meu în titlu era arbitrară. Cititorului i se promitea ceva şi i se oferea altceva. În al doilea rând, formularea intenţionat ambiguă, sugerând amestecul meu în afacerea homosexuali
