Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 PLUS, nr. 304: Ce este ordoliberalismul

Publicat in Revista22, marți 5 octombrie 2010 ·

Teoria ordoliberalismului este rezultatul acţiunii concertate în perioada interbelică a părinţilor economiei sociale de piaţă. Preocupările ordoliberalismului sunt poate cel mai bine sintetizate de ceea ce a scris Franz Böhm. Ele sunt legate de „… chestiunea puterii private într-o societate liberă. Aceasta duce în mod necesar la întrebarea despre cum anume este realizată ordonarea unei economii libere. De aici, se ajunge la întrebarea despre ce tipuri şi posibilităţi de ordonări economice există de fapt, ce rol joacă puterea în fiecare dintre acestea, şi anume atât puterea guvernului, cât şi puterea persoanelor private şi a grupurilor private, şi ce fel de distorsiuni ale ordinii economice apar atunci când, în interiorul statului şi societăţii, se formează o altă împărţire a puterii decât aceea care este conformă cu ordinea respectivului sistem economic...“.

În acest flux de preocupări, gândirea ordoliberală cu cele două curente ale sale, adică cel al „Şcolii de la Freiburg“ şi cel al „Şcolii de la Köln“, ca şi cea a ordoliberalilor în sens mai larg, diferenţiază între cadrul instituţional (ordonarea) în care se desfăşoară procesele economiei de piaţă şi procesele însele (libera formare a preţurilor). Cuvântul latin „ordo“, desemna acel concept al filosofiei antice romane care definea starea ideală a unei societăţi civilizate; adică cea în care milioanele de oameni liberi şi de bună-credinţă pot să-şi urmărească într-o linişte sigură şi cu grad mare de previzibilitate treburile cotidiene. „Ordo“ era un cuvânt îndrăgit la Freiburg. El se potriveşte de fapt bine spiritului german, doritor să facă ordine şi să acţioneze în claritate.

Prima formulare în clar şi în public a ordoliberalismului german este făcută în 1936, prin publicarea de către Eucken, Böhm şi Grossmann – Doerth a unui text cunoscut ca Manifestul Ordo, sub titlul Sarcina noastră (Unsere Auf

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 47 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 58 minute
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°