În termeni de sociologie a teatrului, relaţia teatrului cu societatea e însă mult mai complicată; constitutivă din punct de vedere al teatrului, adică spectacolul teatral îşi află modelele sau reperele în societate, societatea fiind tributară teatralizării voite sau involuntare la nivelul unor practici sau cutume. Cu alte cuvinte, teatrul reproduce sub forma dramei situaţii şi acţiuni sociale, iar societatea înfăţişează, prin ceremonialele ei notorii, structurale, diferite forme de spectacol în dinamica lor. Rolurile sociale devin personaje pe scenă şi se întorc apoi pentru a confrunta imaginea reprezentată cu aceea pură, originară, pentru a-şi verifica, respectiv, verosimilitatea. De altfel, în limba greacă actor se spune hypocrite (cel care joacă un personaj), sensul dezvoltat în cultura europeană ulterior fiind doar o ficţiune, spun analiştii. De la o epocă la alta, dar mai ales în societăţile arhaice, ritualurile sociale (magice) au prevalat şi au premers reprezentării lor în spectacolul teatral, acestea din urmă funcţionând ca un reflex de conştiinţă al manifestărilor naturale, instinctuale petrecute la nivelul colectivităţilor sociale.

Ceea ce este sigur însă, spune Jean Duvignaud şi o demonstrează analizând istoric fenomenul (Spectacle et société) e c㠄reprezentarea dramatică e o ceremonie fără eficacitate reală“. Cu alte cuvinte, Revoluţia Franceză, spre pildă, reprodusă în operele teatrale inspirate de ea n-a produs nici o modificare ulterioară în societate comparabilă cu masivele schimbări produse de cunoscutul fenomen istoric. Să fie asta singura deosebire între spectacolul teatral şi „spectacolul vieţii“? Fără doar şi poate nu, fiindcă, intrând sub specia esteticului, ca artă deci, teatrul de pe scenă trebuie să se lase călăuzit de alte regului, proprii acestui domeniu al spiritului şi frumosului. Folclorul a sintetizat deosebirea prin expresia