Creuzet cosmopolit al multor viziuni, aspiraţii, veleitarisme, talente şi carierisme, Berlinul artistic actual este un relaxat melting pot postcultural, în care se produc mixaje tehnico-tematice în genul Şcolii de la New York de altădată, cu singura deosebire esenţială că acum nu mai există nici o direcţie, nu se mai impune nici o perspectivă: tot ceea ce este la modă se vinde, iar tot ceea ce se vinde este la modă. Pictură, instalaţie, conceptualism, stânga, dreapta, extremism, feminism, estetism, marxism, ecologism, reacţionarism, totul este brand veritabil şi în mod egal vandabil. Totul este nou, underground şi în acelaşi timp deja consacrat, patentat. Niciodată până la Berlinul actual nu s-a produs o suprapunere atât de flagrantă între piaţă şi direcţie în artă. Iar acest lucru are o surprinzătoare funcţie critică, deoarece abţinerea de la model, refuzarea standardului şi explorarea perpetuă, chiar dacă sub tirania crudă a pieţei, dau vitalitate artei.
Piaţa a ajuns să aibă o funcţie decapantă, corectivă şi critică în raport cu stratificările şi anchilozările conceptuale ale istoriei artei recente. Hibridizările paradoxale, transgresiunile ideologice, formale şi tehnice, eterogeneitatea demersurilor cauţionate doar de lucrativitatea lor mereu instabilă au creat la Berlin o atmosferă activă, poate în derivă, posibil artificială, dar intens seducătoare. Atmosfera aceasta în care totul pare posibil a sedus şi a adus artiştii, galeriile, târgurile, colecţionarii şi banii la Berlin. Iar acest lucru nelinişteşte Vestul, chiar Vestul imediat, precum arată expoziţia de la Bonn, care ţine să atragă atenţia şi să corijeze defectul de optică responsabil de succesul actual al (r)estului, întemeiat pe o platformă mentală plutitoare, străină de certitudinile corporatiste oferite de lumina farului propriu.
Succesul Berlinului, eteroclit, superficial şi pr
