1.

Şchiopilor le e frică de câini. Cine ar crede văzându-l ţeapăn, alb ca varul, că e chiar Gogu Vrabete zis Tango. Nu se amesteca el cu tipii din pasajul Macca unde fierbea tărâţa bursei negre, dar de la Matache Măcelarul până la Chibrit, era cineva. Farsa cu asmuţitul câinilor pe când ieşeau de la cinema seara venea de la invidioşi. Cairo, Prafu Jumară, Buză, Nazarie & mnealui boier Mişu Banu. Îl tachinau pe Gogu de-ai dracului. Le sufla ponturile şi le ciupea damele de cur. Până dispărea lătratul, zâmbea de i se învineţea obrazul. Când se făcea ca indigoul, ei alungau câinii cu pietre, huooo, găsi-v-ar moartea p-acasă! Îi apuca un râs de se dărâma Gara de Nord. Aceeaşi figură i-o făceau şi când ieşea din local să vrăjească fufa s-o ducă într-o cameră vizavi la Hotelul Astoria. Rămânea ca o statuie. Se învineţea şi cămaşa aia apretată, cu guler tare, de şmecher. Prin pereţi se auzea Jealousy. Recunoştea acordurile dintr-un miliard, deşi nu mai dansa. Cândva ţinuse să fie un profesionist, să apară pe o scenă adevărată. Totul s-a năruit într-o joi. Aşa speriat cum îl vezi, imaginează-ţi că odată Gogu a fost idolul saloanelor de dans. Când apărea cu talia lui subţire, aaaah. Bătea cu zvâc din tocuri. Strângea dama la sentiment. Bre, făcea ravagii, zău!

În acele timpuri fericite ducea o viaţă dublă. De luni până vineri era amploiat pe undeva. Cred că vindea bilete de loterie prin Filantropia. Mai ţuţerea la curse. Avea câţiva cai favoriţi, Grette, April, Surcica, şi paria. Împuşca francul. Mergea la gale de box şi aici paria. Păgubos, nu lua nimic. Fusese băiat de prăvălie la Safarian, cafegiul din Villacros, dar nu i-a plăcut la tejghea. Visa mai mult pentru el. Eh, amărâtul ăsta mai cenuşiu ca şobolanul, sluga – un nimeni – sâmbăta şi duminica învia. Se lepăda de pielea lui de fraier şi strălucea câteva ceasuri. Se ducea la salonul lui Akim înţolit cu