Aproape toate unităţile din mediul rural, dar şi câteva zeci din urban nu îndeplinesc condiţiile de funcţionare din punct de vedere sanitar.
În urma primelor controale efectuate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), reiese faptul că mai bine de jumătate din şcolile din judeţ funcţionează în condiţii improprii.
Ca în fiecare an, mulţi dintre copiii din judeţul Vaslui învaţă în aceleaşi condiţii mizere, fără apă potabilă, fără toalete sau prin alte clădiri improvizate. Din păcate, cei mai afectaţi, sunt elevii din mediul rural, dacă e să ne luăm după rezultatele controalelor efectuate de inspectorii DSP, care arată că mai bine de jumătate din cele 865 de unităţi de învăţământ nu respectă condiţiile din punct de vedere sanitar.
„Până la sfârşitul lunii septembrie, cu excepţia şcolilor care mai funcţionează pe baza autorizaţiei vechi, am verificat mai bine de 100 de şcoli şi licee, toate din mediul urban. Din păcate, şi aici am găsit nenumărate nereguli, cum ar fi neconcordanţele între situaţia existentă şi cea declarată pe propria răspundere, am găsit şcoli fără dotările declarate iniţial de manageri, mai mici ca suprafeţe, fără cubaj de aer sau cu substanţe dezifectante neavizate de Ministerul Sănătăţii", ne-a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Unităţile găsite în neregulă au termen de 30 de zile pentru remedierea situaţiei, după care vor fi supuse unor noi verificări.
Aflaţi mai multe detalii în