Periodic, un sondaj făcut de cineva, de data asta de IICCMER în colaborare cu CSOP, dezvăluie adevărul, latent până atunci, că mulţi cetăţeni români regretă socialismul. Nu că ar fi convinşi de ideologia comunistă, aşa cum se întâmplă cu stângiştii din Vest. Regretul se îndreaptă spre o anume stabilitate a societăţii sub cizma bolşevică. Numai că până la cetăţeanul fără pretenţii culturale prea mari cizma nu ajungea, acesta percepând, în schimb, faptul că în socialism avea un salariu cât de cât sigur, că nu exista şomaj declarat, că avea o locuinţă asigurată, aşa cum era ea.
Noi, ăştialalţii, cei cu pretenţii de libertate, am sări în sus: păi, cum?! Nu exista libertate de expresie, nu exista dreptul la libera circulaţie, nu exista dreptul la libera iniţiativă! Şi, într-adevăr, toate acestea şi încă multe altele nu existau. În locul lor, limba de lemn, minciuna şi duplicitatea, promovarea pe dosare în dispreţul valorii şi al profesionismului. Numai că un om fără pretenţii habar nu avea de acestea. Lui nu-i ardea să se exprime mai liber decât o făcea în sânul familiei sau la crâşmă, nici prin cap nu-i trecea să călătorească altundeva decât îl ducea, eventual, dacă era clasă de mijloc socialistă, ONT Carpaţi, adică prin RP Ungaria, RS Cehoslovacă sau, culmea aventurii, RDG. Cât despre libera iniţiativă, să fi fost la alţii! El, omul fără pretenţii, făcea aceleaşi mişcări caraghioase ca-n filmul de demult al lui Chaplin şi era mulţumit că-şi lua salariul şi nici capul nu-l durea.
De câte ori aud pe la Discovery cum e alcătuit Pământul, mă îngrozesc: o peliculă extrem de subţire de scoarţă tare, pe care s-a ivit natura, cu oameni cu tot, iar dedesubt un abis de magmă în fierbere care poate oricând să explodeze şi să iasă la suprafaţă. H.G. Wells, dacă nu mă înşel, imagina societatea viitoare de pe Pământ cam aşa: lucrătorii cu creierul, slăbănogi, albinoşi
