Navarezul Julio Soto, co-regizorul filmului "Dacia, dragostea mea", alături de Ştefan Constantinescu, a povestit în presa din Pamplona, oraşul său natal, despre ideea de la care a plecat în realizarea filmului documentar care portretizează România comunistă prin intermediul automobilului naţional al românilor, dar şi despre dezinteresul televiziunilor din ţara sa pentru pelicula sa.

"Mi-e mult mai uşor să găsesc poveşti în străinătate", spune Julio Soto Gurpide, care a trăit opt ani la New York şi alţi cinci în Scandinavia, într-un interviu pentru Diario de Navarra.

La Stockholm, Soto l-a cunoscut pe românul Ştefan Constaninescu, cu care mai apoi avea să realizeze filmul documentar "Dacia, dragostea mea", care reproduce ultimele patru decenii din istoria României, prin intermediul mai multor poveşti, toate diferite, dar toate având în comun Dacia, maşina simbol al regimului comunist al lui Ceauşescu. Pe durata filmării documentarului, care ieri a fost prezentat la Festivalul de Film de la Pamplona, au testat ei înşişi rezistenţa maşinii Dacia, cu o călătorie de şase zile de la Bucureşti la Valencia, cu 70 de kilometri pe oră.

Premiat la Festivalul Documenta de la Madrid

Filmul realizat de Soto în colaborare cu Ştefan Constantinescu a stârnit interesul mai multor televiziuni, din diferite ţări. Nu a fost şi cazul Spaniei, însă, lucru care-l deranjează mult pe navarez. "Cred că adevăratul motiv are de-a face cu actualitatea trăită în Franţa. Ne place să-i avem pe români aici, să ne schimbe prizele în casă şi să ne construiască locuinţe, dar apoi, televiziunile nu vor să le dea câteva minute în faţa camerelor. Se spune că în Spania trăiesc aproximativ 1.200.000 de români, dar nu există interes pentru ei. Acum câteva săptămâni filmul "Dacia, dragostea mea" a fost transmis de al doilea cel mai important canal de televiziune din Marea Br