Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“N-ar fi rău să se înfiinţeze cooperative pentru mărfuri cerealiere!”

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 5 octombrie 2010 ·

Dacă vreţi să cunoaşteţi cel mai respectat gospodar al comunei Crăieşti, cu siguranţă îl găsiţi la numărul 125. Îl cheamă Petru Porav, este un om frumos şi respectuos cu o înălţime de peste 2 metri, are o prestanţă impunătoare şi un suflet cald la care legea bunătăţii şi a dragostei îi este scrisă în inimă. Este un om de admirat, are o gospodărie de vis din care nu lipseşte nimic, munceşte 150 de hectare de teren arabil şi în paralel lucrează şi la Romgaz de 25 de ani, iar în fiecare an în concediile de odihnă se urcă pe combină şi îşi recoltează cerealele. Are 43 de ani, trei copii minunaţi, o soţie harnică, îmbrăcată cu tărie şi slavă care are grijă de casa ei şi nu se teme de ziua de mâine. Este discretă, amabilă şi recunoscatoare.

S-a adaptat la toate politicile agricole din ultimii 17 ani

Petru a absolvit Liceul Industrial nr. 1 din Reghin. Nici nu împlinise 18 ani şi s-a angajat la Romgaz, iar prin 1993 în paralel cu serviciul, s-a hotărât să se specializeze în agricultură. A început să exploateze la început cele opt hectare ale părinţilor apoi a mai luat teren în arendă azi ajungând să lucreze 150 de hectare, dispersate în patru comune: Ormeniş, Sânmărtin, Crăieşti şi Milaş şi să facă prestări servicii în comună, la cerere, în perioada de recoltare. Petru a început să facă agricultură aproape de jos cu ajutorul părinţilor şi înarmat cu un tractor la mâna a doua. A crescut şi porci până la 100 de capete anual o perioadă, din care şi-a permis să investească profitul pentru a-şi vedea visul împlinit. A evoluat financiar, de la an la an a perseverat, nu a fost lacom şi-a reinvestit şi profitul obţinut din subvenţii şi apoi şi cel din vânzarea produselor crelaiere. A investit tot în agricultură, apoi s-a specializat în domeniu, făcând un curs de fermieiri prin consultanţă agricolă la Târgu-Mureş. De aici totul a fost foarte clar pentru Petru,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 30 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 53 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 39 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 47 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 57 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 53 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 32 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°