Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic rutier blocat încă un an la Deva

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 octombrie 2010 ·

Programul ISPA de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din Deva şi Hunedoara se va finaliza cu un an întârziere faţă de termenul iniţial, stabilit pentru 31 decembrie 2010. Dificultăţile birocratice, legislative, economice şi tenhice au făcut ca mare parte dintre lucrări să fie serios întârziate. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu

1 /.

Deşi trebuiau să se apropie de final, lucrările la reţelele de apă şi canalizare din Deva şi Hunedoara sunt efectuate, în medie, doar pe jumătate. Pentru cetăţeanul de rând, pe lângă sistările repetate în furnizarea apei în anumite zone, cel mai deranjant lucru este perturbarea traficului.

Canalul colector al oraşului Hunedoara trece pe sub drumul care duce spre Sântuhalm. Acesta trebuie dublat din punct de vedere al capacităţii, iar singura soluţie a fost săparea unui şanţ pe drumul reabilitat şi lărgit în 2007 din banii consiliului judeţean. Pe mai multe porţiuni, circulaţia se desfăşoară doar pe două benzi, în loc de patru.

"Nu e îngreunat din vina noastră"

Traficul este însă şi mai îngreunat pe centura Devei, unde problema tehnică este similară. Diferenţa este că centura Devei este mult mai solicitată pentru că, practic, face parte din aşa-numitul drum european E 68.

În mod repetat, centura este blocată, şoferii pierzând uneori şi o oră în "dopul" format. Situaţia va mai dura cel puţin până în vara anului viitor.

"Problemele de tot felul ne-au pus în situaţia de a cere prelungirea termenului de execuţie a lucrărilor cu un an pentru fiecare obiectiv de lucrări neterminat. Traficul pe cele două zone nu este îngreunat din vina noastră, asta vă pot spune la modul cel mai sigur. În ţară mai sunt şi alte proiecte ISPA care au întârzieri de ani buni. Proiectul de la Hunedoara are o întârziere rezonabilă faţă de acestea. În plus, nu cred că există vreun pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 8 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°