Bucureştiul este, alături de Atena, pe ultimul loc într-un clasament care a analizat "cele mai bune oraşe din Europa pentru afaceri", principalele puncte slabe ale oraşului fiind legate de problemele de transport şi poluare, potrivit analizei realizate de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, ai cărei reprezentanţi au realizat interviuri cu manageri din cadrul a peste 500 dintre cele mai mari firme din Europa.
Analiza cuprinde 36 de oraşe, iar pe primele trei locuri se află Londra, Paris şi Frankfurt, la polul opus aflându-se Bratislava, Moscova, Oslo, Bucureşti şi Atena. Faţă de anul trecut, Bucureştiul a căzut de pe poziţia 30 pe locul 35.
Defalcat pe criterii de evaluare, Bucureştiul se află pe ultimele locuri în ceea ce priveşte transportul intern şi internaţional, accesul către alte pieţe, poluarea şi calitatea vieţii, potrivit Cushman & Wakefield.
Calificative mai bune au fost primite în ceea ce priveşte infrastructura telecom, climatul guvernamental sau disponibilitatea şi costul spaţiilor de birouri. Pe de altă parte, costul cu angajaţii rămâne principalul punct forte al Bucureştiului, comparativ cu restul oraşelor analizate, dar şi aici Capitala a căzut de pe locul 1 pe locul 5 în opinia managerilor chestionaţi, care consideră că, raportat la munca prestată, se pot obţine costuri mai mici cu angajaţii din Varşovia, Istanbul, Bratislava şi Lisabona, faţă de Bucureşti.
Pe de altă parte, potrivit unui studiu al Oxford Economics, realizat în vara acestui an, Bucureştiul ar putea înregistra în următorii cinci ani cel mai ridicat ritm de dezvoltare din Europa, cu o medie de 7,2% pe an, într-un top care cuprinde 50 de oraşe europene.
Bucureştiul este, alături de Atena, pe ultimul loc într-un clasament care a analizat "cele mai bune oraşe din Europa pentru afaceri", principalele puncte slabe ale ora