Unul dintre cele mai putin dezbatute si evitate subiecte din istoria europeana este cel al foametei din Ucraina, petrecuta intre anii 1932 si 1933, numita si Holodomor.
Aceasta foamete artificiala, aparuta in urma impunerii unor masuri drastice ordonate de Stalin, a dus la moartea a intre 7 si 10 milioane de oameni.
Contextul
Dupa caderea Imperiului Tarist si luarea puterii de catre bolsevici, ucrainenii s-au bucurat de o noua retrezire nationala, datorata in special politicii relaxate a Moscovei fata de acestia, din pricina rolului pe care l-au jucat in revolutia comunista.
Se crease o elita intelectuala si o noua constiinta a poporului ucrainean, care promova in anumite momente chiar independenta fata de Moscova.
In 1924, Lenin moare, iar puterea ii revine lui Stalin. Acesta a inceput insa sa isi arate ingrijorarea fata de miscarea nationalista ucraineana si compromisurile facute de Uniunea Sovietica comunistilor din Ucraina.
Primele masuri
Anul 1928 semnaleaza sfarsitul decadei de autonomie a Ucrainei. Are loc distrugerea elitelor, in jur de 80% dintre intelectuali fiind ucisi.
Concomitent cu aceste evenimente, Stalin incepe si politica de colectivizare, ca urmatoarea etapa in dezvoltarea URSS.
Aceasta fusese indelung amanata, in speciala datorita opozitiei acerbe a taranilor pe timpul lui Lenin, care nu vroiau sa se instraineze de pamantul detinut de ei.
Stalin ordona asadar stramutarea a peste un milion de ucraineni si deportarea in Siberia a 800.000, intre 1930 si 1931, in incercarea de a impiedica coagularea unei rezistente impotriva colectivizarii.
In ciuda masurilor sovieticilor, populatia inca refuza sa cedeze septelurile si pamantul detinut si sa intre in fermele de stat.
In 1932 Stalin i se confeseaza lui Kaganovici