Şcoala-centru reuneşte adolescenţi cu grad de handicap uşor până la mediu, din tot judeţul Constanţa, care se specializează în comerţ sau industria textilă.
La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Albatros" din Constanţa învaţă 236 de elevi, repartizaţi în 16 clase de învăţământ de masă şi de învăţământ special. Colectivele sunt mai mici în clasele de învăţământ special pentru ca dascălii să se poată ocupa îndeaproape de fiecare elev. Există şi clase de arte şi meserii, însă în lichidare. Specializările pentru care se pregătesc elevii sunt din domeniile turism şi alimentaţie, industrie textilă şi pielărie, estetica şi igiena corpului omenesc. Prin specificul său, Centrul „Albatros" este unic în zona Dobrogei. În această unitate de învăţământ vin şi copii din judeţ.
Dascălii sunt specializaţi în lucrul cu copiii cu cerinţe educative speciale. Comparativ cu alte licee tehnologice, aici există profesor psihopedagog propriu, există de asemenea kinetoterapeut, care ajută copiii în recuperarea deficienţelor motrice şi în mărirea mobilităţii, a capacităţii de mişcare, astfel încât aceştia să se poată integra mult mai uşor în viaţa activă, în viaţa socială, profesională. În fiecare zi de şcoală, personalul didactic şi de specialitate îi învaţă pe adolescenţi să lucreze în echipă, să comunice, să socializeze. De asemenea, familiile sunt implicate în viaţa şcolii. În acest sens, şcoala derulează, alături de o unitate de învăţământ similară din Belgia, proiectul „Integrarea socială şi profesională a adolescenţilor cu dizabilităţi". „De la ei vrem să învăţăm cum să implicăm familia şi comunitatea în viaţa acestor adolescenţi, sub diferite forme. Să facem un club al părinţilor cu copii cu cerinţe educative speciale, al fraţilor sau al surorilor acestor copii. Foarte puţini oameni cunosc specificul acestor copii, foarte mulţi acuză şi sunt refractari în a primi în