Acum aproape un an, scriam într-un articol că România e încremenită. Şi pentru că nu avea unul, spuneam că România nu e încremenită într-un proiect, ci încremenită pur şi simplu. Acum, sunt mai lămurit. În ultimii 20 de ani, cu chiu cu vai, România a înaintat pe panta dezvoltării capitaliste. De cele mai multe ori, împinsă de capitalul străin sau trasă de rigorile organismelor europene.
Acum, România a luat-o înapoi, la vale. Cu viteză. Şi se vede, destul de clar, că România nu şi-a construit, la vremea potrivită, şi o frână de mână. Iar în loc să caute o soluţie, pasagerii preferă să se certe continuu între ei.
Toată lumea pare că îşi doreşte să ajungem unde eram înainte de criză. Uităm că înainte de criză eram doar într-un loc în care toţi consumau mai mult decât produceau. Tot boom-ul economic a fost unul pe datorie. Cu câteva excepţii, România şi românii s-au împrumutat doar pentru consumul imediat sau pentru specula imobiliară. De ce şi-ar dori o comunitate cu scaun la cap să nu înveţe absolut nimic din experienţa asta şi să ajungă din nou în acelaşi loc?
Într-un astfel de moment, mass-media, deprofesionalizate la rândul lor masiv, ţin isonul neaveniţilor cu carnet de partid şi îşi umplu zilnic spaţiul de emisie cu elucubraţii fudule şi isterice, care golesc publicul de orice speranţă de mai bine.
Am mai bine de o săptămână de când am renunţat să mai urmăresc ştirile politice. Ele erau ultimul fir care mă mai lega de actualitatea generală. Mi-am păstrat doar interesul pentru ştirile din zona business-ului privat. Am ales să nu mă mai intereseze deloc ce face statul român sau reprezentanţii lui. Şi nu sunt singurul. Am din ce în ce mai mulţi prieteni şi clienţi care se separă voluntar de tot ce înseamnă gălăgia, impostura şi inadecvarea liderilor politici.
Ultima veste care mi-a dat de gândit a fost din partea preşedintelui unei
