Sociologul, etnograful, poetul şi filosoful român Ernest Bernea este cunoscut atât pentru lucrările de etnografie publicate în urma studiilor realizate alături de echipele de cercetare ale lui Dimitrie Gusti, pentru meditaţiile filosofice şi poemele sale, cât şi pentru adeziunea sa temporară la mişcarea legionară din perioada interbelică.

Ernest Bernea s-a născut la Focşani la 28 martie 1905 şi a copilărit la Brăila, unde şi-a făcut studiile primare şi liceale. Din cauza condiţiilor modeste de viaţă ale familiei sale, a fost nevoit să lucreze de la o vârstă foarte tânără. Din 1926 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În anii studenţiei a colaborat cu Nae Ionescu, profesorul său, în cadrul publicaţiei „Cuvântul".

În aceeaşi perioadă s-a alăturat echipelor de cercetare ale sociologului Dimitrie Gusti, de asemenea profesorul său. În urma acestor cercetări, a scris lucrarea „Sociologie şi etnografie românească", ce reuneşte analize nuanţate dedicate obiceiurilor agrare, unor obiceiuri sociale şi ritualurilor magice sau a celor ce reglementează normele de convieţuire familială.

Între anii 1930 şi 1933 a primit o bursă la Paris, unde s-a specializat în Sociologie şi în Istoria Religiilor, plecând apoi la Freiburg, unde a studiat filosofie cu Martin Heidegger. La întoarcerea în ţară a publicat diferite volume de etnografie, filosofie şi poezie („Muzeul românesc de etnografie", 1937; „Îndemn la simplitate", 1939; „Gând şi cântec", 1939; „Moldovă tristă", 1940; „Timpul la ţăranul român", 1941) şi a aderat temporar la mişcarea legionară, colaborând la publicaţia „Rânduiala".

S-a îndepărtat însă de mişcare, fiind chiar exclus din cauza inactivităţii. În anii comunismului a fost întemniţat sub acuzaţia de „ideolog al mişcării legionare", fiind eliberat în 1962. Din 1965 a fost angajat cercetător la Institutul de Etnograf