Nu, n-o să vedeţi în filmul acesta nici acţiune, n-o să aveţi parte nici de ritm trepidant, de ceva spectaculos, n-o să apară niciun strop de sânge. Totul pare banal şi plictisitor, aşa cum sunt şi vieţile noastre - lipsite de urmăriri, de arme supărate sau de muşchi gonflaţi.
Felicia, o româncă de vreo 40 de ani stabilită în Olanda, se află de două săptămâni în vizită la părinţi, în Bucureşti, şi se pregăteşte să ia avionul înapoi spre casă. Din cauza unor bâlbâieli ale sorei care trebuia s-o ducă la aeroport şi apoi a traficului bucureştean, ajunge cu întârziere la Otopeni şi pierde avionul.
Are o problemă, pentru că trebuie să ajungă neapărat la Amsterdam, să-şi ia fiul din tabără. Petrece mai mult timp în aeroport, alături de mama sa, încercând zadarnic să găsească o soluţie. Până la urmă, îşi rezervă bilet pentru aceeaşi cursă de a doua zi, iar copilul îi este luat din tabără de fostul soţ. Gata! La nivelul faptelor, ăsta e filmul. Prin urmare, nu se-ntâmplă nimic notabil, nimic care să ne ţină în faţa ecranului.
Cu toate acestea, „Felicia înainte de toate" este o peliculă impresionantă şi cu o extraordinară tensiune. În spatele întâmplărilor banale, cu pierderea avionului, simţi pe tot parcursul filmului tensiunea relaţiei dintre Felicia şi părinţii ei. La început mocnită, pentru ca spre sfârşit totul să explodeze într-un memorabil monolog al Feliciei, care se decide să dea cărţile pe faţă.
Este o relaţie pe care mulţi dintre cei care au vârsta Feliciei o cunosc foarte bine: ceva în ingredientele căreia intră dragoste filială, dar şi enervare dusă până la exasperare sau şantaje sentimentale. „Deh, mamă, îmi pare rău că nu putem dispărea toţi dintr-o dată, să nu te mai agasăm. Ai răbdare, o să te lăsăm în pace şi o să fii fericită. Papa mai devreme, eu mai încolo" îi spune la un moment dat Feliciei mama ei. Cine nu a auzit astfel de
