Pe bună dreptate, avem de-a face cu o Galaxie Śvejk, cum ne spune Alexander Hausvater în noul său spectacol cu acest nume de la Teatrul Ţăndărică, ţintind şi mai sus prin motivaţii ca acestea: „Într-o societate fără formă şi conţinut din viitorul depărtat se creează forme autocratice care duc la violenţă şi război. Singurul care luptă contra acestor fenomene e faimosul soldat Śvejk, acum lansat pe bolta celestă a unui viitor cu forme noi, dar obiceiuri vechi“. Plasat printre stele, Śvejk îşi rememorează, evident, trecutul. Iar scenariul regizorului preia din întâmplările cărţii mai tot ce era necesar pentru a ni-l înfăţişa pe faimosul anarhist, rudă de sânge cu scriitorul, cunoscut pentru ciudăţeniile sale din care şi-a hrănit cariera de jurnalist şi scriitor. Povestea nu e doar cazonă, deşi se învârteşte în jurul primului război mondial.

Are toate ingredientele unei fresce de epocă, panoramând asupra lumii şi vieţii la început de secol, cu stratificările ei bine cunoscute la nivel social şi discriminările la nivel uman. În forfota pe care o recreează spectacolul îi întâlnim şi pe bogaţii infatuaţi gen patronul crâşmei unde e arestat Śvejk, şi pe aristocraţii din suita regelui împuşcat la Sarajevo, dar şi pe ofiţerii care jefuiesc statul. De partea cealaltă, săracii trimişi pe front, buni să-şi lase numele pe un mormânt (frumos momentul pângăririi acestor morminte, pe care acum fac dragoste profitorii războiului). Lumea cazonă cu ierarhiile ei ridicole în care nimereşte Śvejk este cea mai larg reprezentată, de la preotul garnizoanei, fustangiu şi beţiv, la care ajunge ordonanţă soldatul Śvejk, şi până la maiorul care-l pierde la cărţi. Spre deosebire de ruda sa tragică Woyczek din piesa lui Büchner, personajul lui Hašek e însă unul pus pe şotii, ironic şi vesel, care biruie sub masca prostiei şi a naivităţii nedreptăţile din jur (e taxat, ce-i drept, ca tâm