Obiectivul propus de constănţeni la începutul sezonului, calificarea în optimile Ligii Campionilor, este din ce în ce mai greu de realizat
După umilinţa din meciul de la Constanţa, contra campioanei Croaţiei, RK Zagreb, HCM Constanţa a practicat acelaşi joc slab şi în Germania, cu Flensburg, suferind al doilea eşec în grupele Ligii Campionilor.
După ce anul trecut reuşea cea mai mare performanţă a handbalului românesc la nivel de cluburi, HCM Constanţa a început în genunchi noul sezon în cupele europene. Deşi pleca la drum cu ambiţii mari, campioana României a fost de nerecunoscut în primele două partide din grupe, înregistrând două înfrângeri categorice. Astfel, obiectivul constănţenilor de a trece din nou de faza grupelor în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi devine din ce în ce mai greu de realizat. Noul stil de joc al lui Jovica Cvetkovic, dar şi problemele de comunicare antrenor-jucători au făcut ca echipa constănţeană să fie departe de ceea ce arăta sezonul trecut. Chiar şi în aceste condiţii, jucătorii campioanei sunt în continuare optimişti în ceea ce priveşte următoarele confruntări din campionat şi din Ligă. „Din păcate, doar pe faza de apărare putem spune că ne-a ieşit ceva, deoarece am greşit foarte mult în atac şi pe faza a doua. Sperăm că, încet-încet, ne vom reveni şi vom juca din ce în ce mai bine. Nu este încă nimic pierdut şi trebuie să jucăm fiecare meci la capacitate maximă“ a declarat portarul HCM-ului, Mihai Popescu, potrivit site-ului handbalvolei.ro. Următoarea partidă a formaţiei pregătite de Jovica Cvetkovic în Liga Campionilor este programată pe 10 octombrie. Toma şi compania vor juca, în deplasare, cu finalista ediţiei precedente, Renovalia Ciudad Real. Echipa spaniolă este neînvinsă după primele două meciuri din grupe şi este lider în clasamentul Grupei D. În schimb, HCM se află la polul opus, ocupând ultima po