Ministerul Transporturilor va cheltui în acest an fonduri europene în valoare de câteva sute milioane de euro, față de numai 36 milioane de euro în 2009, a declarat secretarul de stat Constantin Dascălu. El a adăugat că autorităţile române pregătesc deja proiectele pentru a intra în pachetul de finanţare 2014-2020, pachet de finanţare în curs de aprobare la nivelul Uniunii Europene. Sursa: Razvan Petrescu
"Dacă nu am reuşit să atragem fondurile ISPA 2007-2013, ne pregătim pentru POS 2014-2020", a afirmat oficialul.
Potrivit lui Dascălu, până la finele acestui an, insituția va depune mai multe proiecte pentru obținerea de fonduri europene.
"Avem, în acest moment, proiecte aprobate în valoare de peste un miliard de euro. În total, proiectele depuse ajung la două miliarde de euro, dar până la sfârşitul anului vor mai fi şi alte proiecte depuse", a spus Constantin Dascălu.
Ministerul Transporturilor a fost criticată în repetate rânduri de președintele Traian Băsescu. În urmă cu două săptămâni, în emisiunea Nașul de la B1TV, șeful statului a declarat că în ultimii doi ani Ministerul Transporturilor a fost cel mai ineficient minister la capitolul proiecte pentru atragerea fondurilor europene.
Citiți și: Traian Băsescu: "Dacă vrem autostrăzi, nu putem continua aşa"