Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR, patru goluri acasă după doi ani şi jumătate

Publicat in Romania Libera, marți 5 octombrie 2010 ·

CFR Cluj a câştigat, duminică, cu 4-0 meciul cu FC Braşov şi a dat semnalul unei posibile reveniri în lupta pentru titlu. Ardelenii s-au distrat cu adversarii, şi-au permis să rateze şi un penalty şi au făcut spectacol pentru fanii prezenţi în tribunele stadionului din Gruia. Suporterii CFR-ului, însă, au trebuit să-şi pună serios memoria la încercare pentru a-şi aduce aminte de când nu au mai plecat de la stadion mulţumiţi de o victorie atât de clară a favoriţilor. Iar acest lucru se întâmpla tocmai de pe vremea când Ioan Andone era antrenor. Pe 23 februarie 2008, CFR Cluj câştiga cu 4-1 meciul cu Universitatea Craiova, prin două goluri marcate de Christian Fabbiani şi câte o reuşită a lui Antonio Semedo şi Eugen Trică, toţi plecaţi, între timp, de la alb-vişinii. De atunci, ardelenii au mai disputat încă 44 de partide pe arena proprie până când fanii feroviarilor au mai putut asista la un meci în care favoriţii au marcat patru goluri. Aerul italian de pe banca CFR-ului din ultimii doi ani a fost una din explicaţiile jocului nu prea spectaculos al campionilor en-titre din ultimele campionate.

Motivare „a la Mureşan"

Odată cu revenirea unui român ca antrenor, ardelenii par că au găsit, din nou, cheia spectacolului. „Puteam chiar da mai multe goluri, dar aş fi preferat să batem doar cu 1-0, iar câteva din aceste goluri să le mutăm la meciurile cu Târgu-Mureş sau „U" Cluj. Cu Braşovul ne-am creat multe ocazii, am atacat poziţional, am creat şi spectacol. Sper că am ieşit din pasa proastă pe care am avut-o. Am jucat ca o campioană", a declarat antrenorul clujenilor, Sorin Cârţu, cel care a reuşit să-şi pună amprenta pe jocul unei echipe de nerecunoscut în startul sezonului. Mulţumit de prestaţia noului CFR a fost şi preşedintele Iuliu Mureşan, cel care s-a şi felicitat pentru că a avut inspiraţia să îl schimbe pe Andrea Mandorlini. „Se simte şi se vede

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București a fost internat de urgență în noaptea de Revelion. Vladimir Lipaev și-a pierdut cunoștința

Libertatea acum 32 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion. Acesta s-a simțit rău, și-a pierdut cunoștința și o ambulanță SMURD l-a dus la Floreasca.

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum o ora
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 27 minute
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 45 minute
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum 29 minute
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 11 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 4 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

3°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°