Nu am mai fost niciodată atât de singură într-o expoziţie atât de frumoasă de fotografie. Impecabil curatoriată de către Oliva María Rubio şi aşezată pe pereţii multicolori. Şi nu m-am simţit niciodată mai singură. La MNAC, în expoziţia de la etajul al doilea, Itinerarii. Afinităţi. 10 fotografi spanioli, deschisă între 16 septembrie şi 10 octombrie, te izbeşte o fotografie curată şi depopulată. Chiar şi acolo unde imaginea captează o comunitate, un grup de personaje aşa cum se întâmplă în seria de fotografii la limita dintre documentar şi pierdere voită a timpului şi a spaţiului, ale Cristinei García Rodero fotografia te impresionează prin imensa ei tăcere şi singurătate. Nimic mişcat. Fiecare cadru devine un poem, o sculptură, un tablou suprarealist.
Când am aflat de expoziţia spaniolă de la MNAC, m-am întrebat de ce. Asta pentru că Muzeul Naţional de Artă Contemporană mă şochează cu expoziţii apărute din neant, neplanificate, ieşite spontan la iveală. La intrarea în muzeu, jandarmul mă întreabă şi el insistent unde merg. Îi specific numele expoziţiei. Faţa lui mirată ascunde tot un de ce. De ce să merg duminica, după prânz, la MNAC, la o expoziţie de fotografie? Itinerarii. Afinităţi trasează un minunat peisaj interior al Spaniei. Porneşte de la poemele fotografice pictate manual în acuarelă, ale artistului Ouka Leele şi se opreşte după un lung itinerariu în Spania profundă, catolică, iniţiatică, părăsită, nostalgică asupra unei serii de fotografii ale lui Xavier Ribas: Domingos. Duminici-le lui Ribas, urmărite de-a lungul a trei ani (1994-1997), arată oameni în ziua lor liberă, plantaţi undeva în natură. Mare, picnicuri improvizate lângă maşină, locuri deloc îngrijite, peisaje care nu îţi taie respiraţia: nimic vesel în fotografiile de duminică. Mai degrabă o nostalgie a altor ani, nimic solar, turistic, exotic. Duminicile m-au impresionat
