Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Satu Mare a controlat 12.000 litri de băuturi răcoritoare şi nectare de fructe aflate în comerţ pe raza judeţului Satu Mare. Controlul a fost efectuat în diferite unităţi comerciale şi depozite, în perioada 2 august – 24 septembrie.
În urma controalelor efectuate de comisarii OPC, au fost verificate 20 de operatori economici, 2 producători şi 3 distribuitori.
Verificările au vizat modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor din fructe, respectiv a starea ambalajelor şi calitatea acestora, încadrarea în parametrii de calitate şi termenul de valabilitate de pe ambalaje.
12.000 de litri de răcoritoare verificate
În cadrul acţiunii au fost controlate 12.000 litri de băuturi nonalcoolice şi verificaţi 20 de operatori economici, constatându-se nereguli în cazul a 16 agenţi. Peste 50% din marfa controlată a fost oprită temproar de la comercializare. Conform spuselor directorului coordonator adjunct al OPC Satu Mare, Valentin Breban, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 75.000 de lei, respectiv 4 avertismente.
Sfaturi pentru consumatori
OPC Satu Mare atrage atenţia consumatorilor privind termenul de valabilitate a produselor alimentare aflate în comerţ.
„Verificaţi aspectul ambalajelor produselor răcoritoare, iar în cazul în care ambalajul este bombat, acesta a început procesul de fermentare. De asemenea, acordaţi atenţie deosebită şi condiţiilor de depozitare ale băuturilor, atât în magazinul de desfacere cât şi la domiciliu, citiţi cu atenţie lista ingredientelor şi păstraţi bonul de casă pentru a preschimba produsul în cazul în care doriţi să reclamaţi un produs”, spune Breban.
În următoarele două săptămâni vor rula şi alte acţiuni de verificare a unităţilor comerciale în judeţ, primi