Nouă unităţi administrative şi economice teleormănene au depus la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) proiecte de concediere colectivă.
Cele mai multe disponibilizări vor avea loc în Videle. Vor pleca în şomaj tehnic 53 de salariaţi ai serviciului local Publiserv Videle al cărui obiect de activitate îl reprezintă întreţinerea spaţiilor verzi. „Majoritatea angajaţilor PUBLISERV SRL Videle - Poieni, unde Consiliul Local Videle este acţionar, intră în şomaj tehnic în această perioadă. Motivul este că aceştia nu au ce lucrări să mai execute pe perioada de iarnă, astfel că noi ne-am exprimat intenţia de a-i trimite în şomaj”, explică primarul oraşului Videle, Lucian Militaru. Şi Primăria Videle apare pe lista AJOFM privind disponibilizările, cu 77 de angajaţi, dar edilul-şef de la Videle a explicat că în acest caz nu este vorba de trimiterea acasă a angajaţilor, ci de o restructurare a serviciilor : „ Îi repartizăm la alte sectoare care nu vor mai fi bugetare, ci se transformă în societăţi comerciale.”
Şi la Turnu Măgurele se fac disponibilizări. Vor pleca acasă 13 angajaţi de la Serviciul Puiblic de Salubritate din localitate.
De asemenea, în această lună au mai depus proiecte de concedieri colective, şi doi agenţi economici. „Am mai primit proiecte de concedieri colective din parte a două firme, şi anume SC Antreprenorul SA Roşiorii de Vede, a căror activitate este în construcţii civile şi care vor să disponibilizeze 25 de persoane. Cea de-a doua firmă este din Turnu Măgurele şi se ocupă cu fabricarea şi conservarea de legume şi fructe, iar luna aceasta vor să trimită în şomaj 65 de angajaţi”, a spus purtătoarea de cuvânt a AJOFM Teleorman, Iuliana Ciobanu.