O familie obişnuită. Mama, tata, copilul, bunicii din partea tatălui, probabil ratele la bancă, sora, prietenii... şi amanta. Filmul începe cu un bărbat şi o femeie care se zbenguiesc goi în pat. Par că se iubesc sau mai degrabă avem de-a face cu dragostea ei candidă faţă de un bărbat mai în vârstă şi criza lui de la (aproape) 40 de ani. Sau nu-i o criză? Nu vom şti niciodată. Doar că imediat ce coboară din pat - care aici este folosit ca o fortăreaţă, o insulă menită să-i ascundă pe cei doi de realitate - aflăm că el este căsătorit cu o altă femeie, are un copil cu acea femeie şi că ea, amanta, este dentistul fetiţei lui.
De aici intrăm în pregătirile pentru Crăciun. Se regizează o sărbătoare frumoasă cu multe surprize pentru cea mică şi se declanşează o surpriză-bombă pentru soţie. Se poate ca unii dintre spectatorii acestui film să fie iritaţi de francheţea lui şi speriaţi de realitatea care iese din ecran şi te face K.O. Alţii îşi vor aminti de copilăria lor, de divorţul lor sau, cine ştie, de vreun proces de custodie. Foarte mulţi se vor identifica măcar cu unul dintre personaje, soţii vor lăsa capul în jos ruşinaţi pentru o secundă, soţiile îşi vor frământa mâinile întrebându-se dacă a meritat iertarea, iar amantele (prezente sau foste) vor fi nostalgice sau doar vor lăsa mâna să le cadă întâmplător pe piciorul partenerului, în semn de afecţiune.
Dar, deşi înţelegi ce se întâmplă pe ecran şi manifeşti o empatie faţă de poveste în sine (e greu să ai acest sentiment individual, legat de un personaj anume), ştii că nu poţi să faci nimic şi nici nu poţi să-ţi doreşti să se termine aşa cum vrei tu, pentru că habar n-ai ce înseamnă "cum vrei tu". Astfel că acţiunea se derulează cuminte pe pânză, cadrele sunt lungi (justificat), actorii sunt cum ar trebui să fie şi lucrurile capătă un curs aproape firesc. Soţul (Mimi Brănescu) are un caracter sla
