* alţi şase conducători auto au devenit pietoni, după ce poliţiştii rutieri le-au suspendat permisele de conducere * rutieriştii au dat peste un individ care conducea maşina deşi era sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice
Aproape 200 de conducători auto certaţi cu legea au primit amenzi consistente, iar şase au rămas fără permise de conducere, în timpul unei acţiuni desfăşurate duminică de poliţiştii brăileni. Acţionând în municipiu şi judeţ, oamenii legii au constatat şi 3 infracţiuni, pentru care au întocmit dosare penale.
Astfel, duminică, între orele 15.00- 22.00, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional, poliţiştii rutieri, de la ordine publică, specialişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale- Compartimentul Furturi de Auto, împreună cu poliţişti de frontieră şi jandarmi au ieşit la vânătoare de contravenienţi. Poliţiştii i-au avut în vedere pe conducătorii auto care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, acţionând pentru prevenirea accidentelor şi infracţiunilor cu violenţă, precum şi pentru identificarea autoturismelor care figurează în evidenţe ca fiind furate. "Aceste activităţi au avut printre principalele obiective şi creşterea gradului de siguranţă rutieră şi civică şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie şi prin infracţiuni cu violenţă", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Pe parcursul derulării activităţii, forţele de ordine au constatat trei infracţiuni, au avertizat 50 de persoane, au legitimat 303 persoane, din care 33 au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru verificări şi au controlat în trafic 414 autovehicule, din care 21 au fost verificate în bazele de date. Poliţiştii au aplicat 193 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 35.140 lei, din care 92 pe