Fostul fostulist a lui Arsenal Lodnra, Ian Wright, spune că FC Liverpiool ar putea sta în zona retorgradării tot sezonul şi că ar putea chiar ajunge în liga secundă din cauza problemelor financiare.
Într-un comentariu scris pentru cotidianul "The sun", fostul fotbalist compară situaţia de la Liverpool cu cea de la Leeds United, echipă care la începutul anilor 2000 a jucat o semifinală de Liga Campionilor (2001), apoi a decăzut, retrogradând în 2004 şi ajungând până în liga a treia.
"Deşi până recent ar fi fost de necrezut, dar Roy Hodgson şi echipa sa ar putea să rămână să se lupte la retrogradare tot sezonul. Sunt prea buni ca să ajungă în liga a doua? Nu există aşa ceva în prezent. După ce au terminat pe locul doi sezonul în urmă cu 17 luni, acum sunt în cădere liberă. ei doar trebui să arunce o privire în trecut şi să vadă ce a păţit Leeds, un club care a intrat în colaps financiar după ce intrat în criză de formă sportivă", a scris Wright.
Fostul fotbalist spune că Liverpool este dependentă de cei doi lideri ai săi: "Dacă Steven Gerrard sau Fernando Torerres s-ar accdienta grav, atunci chiar că mi-aş face griji pentru club".
Ian Wrigh (46 de ani) a cunoscut cea mai bună perioadă a carierei sale între 1991-1998, când a evoluat pentru Arsenal, club la care a jucat 221 de meciuri în campionat şi a marcat 128 de goluri.