Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se pregătesc investitorii străini pentru încă un an de criză pe Bursă

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 octombrie 2010 ·

Sfârşitul crizei este încă departe pentru piaţa locală de capital, consideră unii dintre cei mai mari investitori străini de pe Bursă, iar perspectivele deloc optimiste îi determină să fie tot mai precauţi cu privire la plasamentele locale sau să încerce să profite de chilipirurile care vor apărea în piaţă.

Suedezii de la East Capital şi olandezii de la Middle Europe Investments (MEI) sunt cei mai importanţi investitori instituţionali de la bursa din Bucureşti, prin fondurile de investiţii pe care le administrează. Ambii investitori au pierdut zeci de milioane de euro pe piaţa locală de la declanşarea crizei, şi deşi sunt de părere că "ce a fost mai greu nu a trecut încă pentru România", adoptă strategii diferite pentru investiţiile locale.

East Capital, cu active nete în gestiune de 4,2 mld. euro şi cu plasamente de circa 33 milioane de euro pe bursa din Bucureşti, se pregăteşte să profite de scăderile anormale ale activelor din regiunea Europei de Est prin lansarea celui de-al doilea fond de "chilipiruri" din portofoliu. Fondul Special Opportunities II va investi în companiile din Rusia şi Balcani. Primul fond a obţinut un randament de 38% în dolari de la lansarea în vara anului trecut şi până în prezent, cea mai mare investiţie din portofoliu fiind acţiunile Fondului Proprietatea.

"Volatilitatea şi criza de capital sunt în avantajul nostru şi ne permit să facem investiţii similiare celor realizate imediat după criza din 2008. Prezenţa şi experienţa locală ne vor permite să capitalizăm aceste oportunităţi înainte ca condiţiile de piaţă să redevină nor­male", a spus Peter Elam Hak­ansson, preşedintele companiei East Capital.

Bursa de la Bucureşti - volatilă şi "subţire" pentru investitorii străini

Pe de altă parte, compania olandeză Middle Europe Investments, care prin fondul Roemenie & Bulgarije Fund (RBF) deţine plas

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 37 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 57 minute
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum o ora
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 22 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 12 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°