Ultimul bebeluş externat din Spitalul „Grigore Alexandrescu" în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti este o fetiţă care a ajuns la greutatea de aproape două kilograme.
EXCLUSIV Încă doi bebeluşi arşi de la Maternitatea Giuleşti au fost externaţi aseară
Deşi este foarte mică, fetiţa „arăta multă ambiţie“, a declarat managerul Dan Enescu, citat de Mediafax.
Potrivit medicului, rănile bebeluşului s-au vindecat prin tratament medicamentos, nefiind necesare intervenţii chirurgicale.
„Am ştiut de la început că va învinge suferinţa prin care a trecut, pentru că, deşi foarte mică, arăta multă ambiţie. Aş putea spune că vindecarea acestor micuţi este cea mai fericită reuşită a carierei mele în care am tratat şi vindecat mii de copii în stare gravă", a declarat Dan Enescu.
Managerul spitalului unde a fost ars un bebeluş în incubator, adus cu poliţia la proces
Managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu" a povestit un alt moment de emoţie pe care l-a trăit, marţi, când au venit la control gemenii externaţi în 28 septembrie.
Enescu a relatat că aproape i-a venit să plângă văzându-i cum dorm fără griji, iar pe părinţii lor atât de fericiţi că trăiesc aceste momente.
„Mă uitam la ei şi îmi venea să plâng. Pot spune că se întâmplă mai rar, după ce într-o viaţă întreagă ai trăit momente grele. Totuşi, este o mare emoţie pentru mine şi echipa mea că am reuşit să salvăm viaţa unor micuţi aproape carbonizaţi pe anumite porţiuni din corp, în faza intrauterină. Vorbesc despre faza intrauterină pentru că vorbesc despre copii născuţi prematur, aşa cum sunt consideraţi în literatura de specialitate", a mai povestit Dan Enescu.
Din Spitalul „Grigore Alexandrescu" au fost externaţi toţi cei cinci bebeluşi care au supravieţuit incendiului din 16 august izbucnit la Maternitatea Giuleşti, în Secţia te