Dimineaţă, sunetul alarmei de la telefon îmi străpunge visul neterminat. Sigur, indubitabil, e marţi şi e şapte jumate. Nu mai ştiu ce visam, dar sigur era mai fain decât realitatea. Mijesc o geană, caut telefonul, apăs pe snooze pentru încă cinci minute de vis. Măcar de curi5ozitate, să văd ce mai urmează.

Ei, în locul celor cinci minute de vis au urmat două ore de somn şi trezirea de coşmar: Fuck! E nouă jumate!!! La nouă jumate spusesem ieri că ajung la biroul unor oameni de bine sa discutăm o strategie de comunicare. Damn! În toate dimineţile, domnul Sony miaună la usă de te scoală din morţi. Azi, însă, a ales să tacă mâlc. Tâmpitule, îi zic în gând.

Cafea cu aromă de cafea şi autosugestia cu calendarul

Pun mâna pe telefonul trădător şi sun să anunţ şi să-mi cer scuze. E ok şi peste o oră, no problem. Încă îmi e infinit de somn şi, deşi, din pat nu-i văd, acum se aud clar stropii de ploaie mocănească pe fereastră. Bonus! Mă gândesc serios să mă concentrez tare, foarte foarte tare, poate aş putea să transform ziua de marţi, când trebuie să mă dau jos din pat, într-o zi de sâmbătă, când nu trebuie. Ei, aş! Oricât de adormită, ştiu şi eu că n-am cum să obţin aşa o performanţă, aşa că scot curajos un picior de sub pilotă. Aaaaaaa! Aaaaam uitat, adică, de faptul că onor Radetul şi, mai ales, vecinii pensionari, s-au opus căldurii caloriferelor. Aşa că e frig. Dar datoria mă cheamă. În trecere, pe lângă oglinda din dormitor constat plat că am “a bad hair day”. Indică toate direcţiile, de parcă are o viaţă proprie. Semăn cu Medeea Meduza, ce să mai! Înregistrez amănuntul şi necesitatea plăcii. Mda. De parcă nu era destul de târziu!

Pun apă pentru cafea. În general beau doar una pe zi, cafea instant, tare, în aceeaşi cană, cea cu FITS, din sticlă sablată. Cu zaharină, dar azi s-a terminat – normal! Aşa că pun zahăr, însă, pentru că nu mai am depr