* sindicatul a fost contactat de cabinetul lui Victor Dyshlevich, directorul general al Diviziei Metalurgice Est-Europene a companiei Mechel, care a spus că va veni săptămâna viitoare în uzină *
Conducerea organizaţiei sindicale a salariaţilor din uzina "Laminorul" a anunţat că a notificat direct conducerea grupului rusesc "Mechel" cu privire la deschiderea conflictului de muncă în unitate, ca urmare a faptului că nu s-a ajuns la un consens privind creşterile salariale pentru 2010 - 2011. "Ca răspuns la notificarea noastră, am fost contactat imediat de doi dintre consilierii lui Victor Dyshlevich, directorul general al Diviziei Metalurgice Est-Europene a companiei Mechel, şi mi-au spus că săptămâna viitoare acesta ar urma să vină la Brăila pentru o întâlnire cu sindicatul. De asemenea, a solicitat ca până la întâlnirea de săptămâna viitoare să suspendăm acţiunile sindicale de protest şi, în principiu, noi am fost de acord. Dar am avertizat că dacă nu o să vină cu o ofertă privind creşterile salariale, o să vină degeaba la Brăila, iar din următoarea zi reluăm acţiunile sindicale", ne-a declarat Constantin Iarca, preşedintele Sindicatului "Metal '94".
Reamintim că sindicatul şi administraţia SC "Laminorul" au demarat negocierile anuale pentru Contractul Colectiv de Muncă pe unitate în vara acestui an şi au parcurs majoritatea capitolelor viitorului contract, mai puţin cel privind creşteri salariale, unde negocierile s-au blocat. Anul trecut, în urma negocierilor, per ansamblu, creşterile salariale au fost de circa 9%, ceea ce a însemnat o ridicare a nivelului salariului mediu brut pe unitate în jurul valorii de 1.600 - 1.700 lei. * sindicatul a fost contactat de cabinetul lui Victor Dyshlevich, directorul general al Diviziei Metalurgice Est-Europene a companiei Mechel, care a spus că va veni săptămâna viitoare în uzină *
Conducerea organizaţi